Grădiana

Un jurnal al grădinii mele

Biluţe de seminţe (seed balls) şi Masanobu Fukuoka

După cum am ameninţat în alte posturi, vreau să scriu câteva rânduri despre Masanobu Fukuoka, cartea lui „The One-Straw Revolution” şi biluţele de seminţe.

În primul rând, cine e nenea ăsta cu nume ciudat? Păi se pare că ar fi bunicul permaculturii. Fiindcă tatăl ei e considerat Bill Mollison, şi nenea ăsta e mai bătrân ca el şi şi-a făcut treaba din vremuri mai vechi, mi se pare logic să fie denumit bunicul. După cum sună şi numele lui, Fukuoka este japonez; a scris câteva cărţi dintre care cea mai cunoscută este „The One Straw Revolution”. Mă îndoiesc că au fost scrise efectiv de el, mai degrabă unul din ucenicii lui a notat discuţii avute cu el şi apoi le-a publicat. Cartea este tradusă şi în română, dar am preferat să citesc varianta engleză ca să evit pierderea de înţelesuri prin dubla traducere. Dar până la urmă, prea multe nu am avut de pierdut – cartea începe binişor, dar nu o ţine aşa prea mult timp. Dacă aţi citit câţiva autori new-age mediocri (sau mai mulţi buni), cred că e uşor de înţeles ce vreau să spun. După câteva capitole în care povesteşte despre viaţa lui şi descoperirile practice, o dă pe spiritualitate, marca lui proprie. Citește mai mult din acest articol

Status curent sau cum se poate munci degeaba

Nu am mai scris nimic până acum fiindcă nu am avut ce scrie. În principiu muncile principale au fost efectuate, şi acum ar fi fost vremea de plivit şi rărit. Dar cum vremea e o metresă capricioasă, anul ăsta am cam luat ţeapă: de când am făcut primul strat-movilă, a plouat o singură dată, sau poate de două ori, dar un duşulete de 10 minute nu se prea poate considera ploaie. Deşi în Cluj am avut vreme bună (în sensul că a fost şi cald, dar a şi plouat destul de des), şi chiar şi în satele alăturate a plouat bine, fix pe noi ne-au evitat ploile. Grădina standard a socrilor, desigur, a trebuit udată zilnic ca să producă ceva.

Cum Grădiana trebuie să fie un experiment de „grădină de weekend”, a fost udată artificial în medie de 2 ori pe săptămână aş zice, dar nu cu cantităţi impresionante de apă. Rezultatul este dezamăgitor – nu au răsărit decât câteva din plantele semănate. Ca exemplificare, iată cum arată primul strat-movilă (HK1):

Citește mai mult din acest articol

Ultimele amenajări anul ăsta

Conform planului, am terminat amenajările terenului, cel puţin până în toamnă. Deşi dacă va mai fi să fac ceva cred că în primăvară se va întâmpla. Am o listă de arbuşti/tufe pe care vreau să le adaug, şi plante de care încă nu ştiu cum să fac rost. Plus că planul era pentru 3 straturi movilă, dar un pom (acum l-am identificat ca păr)  este pus chiar pe locul unde ar trebui să vină stratul, aşa că trebuie mutat înainte.  Chestie care se va întâmpla la primăvară, dacă se va întâmpla.

În fine, revenind la subiectul de azi, ce am mai făcut ultima dată:

Am terminat stratul-movilă 2, nume de cod HK2. A ieşit cam de aceleaşi dimensiuni cu stratul 1, poate puţin mai scurt. Ce am făcut diferit faţă de primul strat a fost plantatul. La primul am pus de mână fiecare soi de plantă, separat. Am făcut găurele în pământ, chiar dacă foarte superficiale, şi apoi am acoperit seminţele. Le-am pus deci relativ ordonat. La al doilea, am pus toate seminţele pe care am vrut să le plantez împreună, le-am amestecat bine, apoi le-am împrăştiat cu mâna pe movilă (eu sper că uniform), şi am tras un pic cu mâna peste ele, astfel încât să se amestece un pic cu pământul.

Movilele, terminate, una lângă alta:

Citește mai mult din acest articol