Grădiana

Un jurnal al grădinii mele

Spirala de ierburi sau spirala aromatică (The Herb Spiral) – partea I

I-a venit rândul şi ei (spiralei), în principal fiindcă încă nu am făcut rost de “scula” în formă de A pentru marcat locul pentru swale.

Vreau să spun din prima că treaba asta nu a fost o treabă uşoară şi nu am apucat să termin lucrul la ea. Nu pare mare lucru, dar a durat ceva să car pietrele cu roaba în n-şpe ture, că doar câte 5 o dată puteam ridica. În plus, le-am rearanjat de nu-ştiu-câte ori că unele erau prea mari, altele prea urâte să se vadă, altele prea frumoase ca să ajungă îngropate.

Ce vedeţi aici este prima zi de lucru, pas cu pas:

Am început prin a marca locul. Fiindcă era sezonul văruirii copacilor, am luat zeamă de var într-un borcan, sfoara de măsurat, şi am pornit în teren. Am amplasat-o relativ aproape de intrare (se vede uşa în colţul stânga-sus al pozei) , în continuarea zonei cu pietre şi fiindcă m-am gândit că atâtea pietre la un loc o să formeze un microclimat mai bun, ferind plantele de frig mai bine. Am măsurat şi marcat 1 metru pe sfoară. Am plasat un băţ în centru, şi apoi m-am dus cu sfoara şi borcanul şi am marcat perimetrul.

După asta am săpat un pic terenul, operaţie pe care nu ştiu de ce am făcut-o, decât că aşa mi-a venit. Cred că am pornit de la ideea să pun substratul de îngrăşământ un pic sub nivelul solului şi cu ocazia asta să  şi nivelez locul. Apoi mi-am dat seama că cu cât sap mai mult cu atât îmi fac mai mult de lucru, că trebuie să pun pământul la loc. Aşa că am renunţat la groapă şi am nivelat doar un pic. Cum îndemânarea mea în ale săpatului tinde spre nul, a ieşit ce a ieşit:

Faza următoare, aşezatul pietrelor. Teoretic, ar fi fost momentul să aşez un strat de carton/ziare cu rol de mulci, după care să vină pietrele. Dar cantitatea de carton disponibilă era destul de mică (de contrabandă, de la Cora – sub ameninţarea casierei că dacă mă vede paznicul cu ele, mi le confiscă) şi am preferat să le pun ulterior. Oricum, o dată finalizată spirala, va fi acoperită cu mulci deasupra. Deschiderea ei am pus-o înspre vale în ideea că poate în viitor o să pun o baltă mică în capătul ei, în care să se scurgă apele ce se mai adună de acolo. Dacă să o fac în direcţia acelor de ceasornic sau invers nici nu mi-a trecut prin cap, pur şi simplu am aşezat locul după cum mi-a dictat instinctul. Oricum cred că diferenţa de sens este minoră dacă nu intrăm în argumente de genul energiilor subtile, feng-shui sau altele asemănătoare.

Ok, deci, pietrele, rearanjate a 3-a oară (dar nu şi ultima):

După ce le-am aşezat în formă, am construit cascada de captare a apei. După o idee australiană, am cumpărat nişte tăvi pe care le-am umplut cu pietriş mic amestecat cu perlit. Ideea cu perlit-ul am primit-o pe softpedia; am găsit doar la dedeman, şi chiar a fost ieftin.  Ca să nu cheltui o avere pe tăvi  de plastic am cumpărat tăvi de aluminiu de 2 mărimi, 2 lei 4 bucăţi pe care le-am învelit în saci mici de gunoi. Le-am învelit complet pentru că am eu o prejudecată că aluminiul e mai naşpa să fie absorbit de plante decât plasticul.

Tăvile sunt maleabile şi le-am mânărit (unele câte 2)  în aşa fel încât să obţin mai multe mărimi, să le pot suprapune sub formă de scări. Ele, umplându-se cu apă ar trebui să devină un “rezervor” pentru mai multe zile.

Cred că ideea originală era să fie puse astfel încât să se suprapună doar o parte relativ mică a lor, dar eu le-am pus una peste alta. Este posibil să fi greşit cu chestia asta, dar încă nu e prea târziu, fiindcă nu am apucat să umplu prea mult din spirală. Deci eu le-am pus una peste alta, după ce le-am acoperit cu folie de mulci – asta ca să nu se umple cu altceva decât apă. Pe site-ul ăla scria folie geotextilă. Eu am întrebat la baumax, au zis că aşa ceva primesc doar pentru uz intern şi nu vând. Am fost cât pe-aci să-l mituiesc pe băiat să îmi dea pe sub mână 1 metru, dar mi-a fost jenă şi am cumpărat în loc folia de mulcit, care cred că e un înlocuitor potrivit. În plus, ce rămâne din ea am să pun sub frăguţe.

Se vede aici mai bine că am re-modelat tăvile faţă de dimensiunile lor din poza anterioară, ca să fie o diferenţă suficientă între ele.

Apoi am băgat substratul. Cred că mai corect este să spun straturile de mulci în pături. În engleză i se spune “lasagna mulching” – adică mai multe straturi de materie organică, unul peste altul. Desigur, reţeta clasică  este complexă şi are o ordine logică bine definită. Eu le-am pus după urechi şi din amintiri, în funcţie de ce am avut la dispoziţie.

Am început cu un strat de rămurele de la copacii tunşi de curând. Fiindcă rămurelele au fost în fapt mult prea mari şi lungi, am pus puţine şi le-am îndoit să intre în forma spiralei. Apoi am acoperit cu ceva fân vechi, uscat, compromis, care avea şi ceva rămurele mici prin el.

Se vede cred în poză că ramurile au fost un pic cam mari. Am udat bine (cu găleata, că furtunul din grădină/teren sport nu ajunge aşa departe) şi am acoperit cu un strat de cartoane. Apoi am adus bălegar de vacă vechi (care nu mai miroase şi s-a transformat în… nu ştiu cum îi spune) şi am băgat un strat din ăla. Apoi încă un strat de paie amestecate cu crenguţe mici, încă o udare, încă un strat de carton. În poza următoare se vede succesiunea de straturi, fără ultimul strat de carton.

Am mai udat pentru ultima oară cartonul şi am purces, în sfârşit la umplerea structurii.

Cine a fost la sapă la ţară ştie că nu e o treabă uşoară. După câte roabe de pietre am cărat n-am mai avut suficientă forţă în mine să umplu rapid spaţiul. În plus, am pornit dinspre centru înspre în-afară, lucru care îmi dau seama acum că a fost o mare prostie. Pietrele n-au vrut să stea bine, fie se mişcau fie ieşeau din locul lor împinse de pământul din interior. Apoi mi s-a părut că unele pietre sunt prea frumoase să rămână îngropate şi viceversa. În fine, pe finalul zilei am ajuns la această formă intermediară:

Ce se vede în centru sunt nişte ţevi de bergman câte una pe tavă de pietricele. Când plouă sau spirala este stropită vor asigura umplerea mai rapidă a rezervorului, de apă.

No, acum că am avut ocazia să reiterez aventura mea de ieri, efectul de rubber duck m-a condus la următoarele idei:

  • nu umple spirala de la centru la exterior, duh!
  • dacă este o operaţie fezabilă, am să dezgrop centrul şi am să întind scările pe o suprafaţă mai mare.
  • şi trebuie să uniformizez pe cât posibil lăţimea stratului, în ultima poză e deformat groaznic.
  • oare pe termen lung ce se va întâmpla cu structura asta? Nu se va nărui dacă vin ceva ploi mari? Există o modalitate de a fixa pietrele astfel încât să nu alunece, în timp?

Ce e cert este că operaţia de umplere e cea mai grea de departe, trebuie avut grijă să nu deformezi structura, să nu alunece pietrele în nici o direcţie – chestie care necestită surprinzător de multă atenţie şi energie. Poate în mai multe persoane ar fi mai uşor – una propteşte piatra cu toată forţa, altul calcă pământul în interior.

Sper ca săptămâna ce vine să mă întorc pe şantier şi să pot termina treaba înainte de paşti. Mă încurcă grădiniţa care acum şi-a găsit să ia vacanţă o săptămână, şi nu e cine să stea baby-sitter până mă destrăbălez eu cu permacultura mea.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: